Astăzi analizăm ce câștigă și ce pierde Israel în confruntarea cu Iranul, privită prin prisma dilemei de securitate – situația în care măsurile defensive ale unui stat sunt percepute de adversar ca amenințări, iar rezultatul final poate fi mai multă insecuritate pentru toți. Pentru Israel, dilema nu este teoretică. Un Iran care își păstrează capacitatea de îmbogățire, programul de rachete și rețeaua de proxy rămâne o amenințare majoră. De aceea, și în planul american de pace transmis prin Pakistan apar împreună trei cereri: oprirea îmbogățirii, limitarea rachetelor și reducerea sprijinului pentru grupări precum Hezbollah. Pentru Israel, acestea nu sunt dosare separate, ci elemente ale aceleiași ecuații de securitate. Ce poate câștiga Israelul? În primul rând, timp strategic: loviturile pot întârzia programul nuclear și pot degrada temporar capacitățile militare iraniene. În al doilea rând, încearcă să-și refacă descurajarea regională, inclusiv față de Hezbollah. Dar aici apare dilema de securitate: ceea ce Israelul consideră descurajare, Iranul și Hezbollah pot interpreta ca dovadă că au nevoie de și mai multă capacitate de ripostă. Reuters notează că Hezbollah vede extinderea controlului israelian în sudul Libanului ca pe o amenințare existențială și promite rezistență. Ce pierde Israelul? În primul rând, suportă costuri directe: atacuri, insecuritate internă și riscul extinderii conflictului în Liban sau în jurul rutelor energetice. În al doilea rând, pierde controlul total asupra escaladării – fiecare lovitură poate deschide un nou front. Iar, în al treilea rând, apare paradoxul strategic: dacă Iranul supraviețuiește și concluzionează că a fost vulnerabil tocmai pentru că nu avea o descurajare suficientă, atunci loviturile menite să întârzie pericolul pot întări motivația Teheranului de a păstra sau accelera exact capabilitățile pe care Israelul vrea să le reducă. Toate aceste elemente se leagă în planul de pace. Problema este că planul cere